Fiica cea mica a presedintelui, Elena Basescu, nu a ocolit-o nici in acest an de ziua sfintilor imparati Constantin si Elena pe bunica paterna, pe care o cheama tot Elena. In plina campanie pentru europarlamentare ea i-a dus bunicii din Constanta un buchet de flori. Dupa ce s-au pupat si imbratisat bunica i-a urat nepoatei succes in alegeri si a indemnat-o sa fie o femeie luptatoare. Elena si-a continuat vizita „de lucru” in Constanta trecand prin redactiile mai multor publicatii si posturi locale de radio. (C.M.)
Ionela Chircu Pelerinaj religios in Capitala. Zeci de credinciosi s-au inghesuit ieri la Catedrala Patriarhiei sa se roage si sa se inchine la moastele Sfintilor Imparati Constantin si Elena. Romani din toate colturile tarii s-au incolonat dis-de-dimineata pe Aleea Dealului Mitropoliei pentru a ajunge la baldachinul unde au fost asezate o parte din ramasitele mumificate ale sfintilor. In zi de sarbatoare cu mic, cu mare credinciosii s-au rugat pentru sanatate si noroc la bani. „Am venit cu sufletul deschis si ma rog sa fiu sanatoasa, atat eu, cat si familia mea. Imi doresc spor in casa si sa-mi fie iertate pacatele”, ne-a spus Elena Stamate, o femeie din Calarasi. Sfanta Liturghie a fost sustinuta de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, inconjurat de ierarhi, preoti si diaconi pe un podium special amenajat langa sfantul lacas. Alaturi de moastele Sf. Constantin si Elena, ocrotitorii Patriarhiei, au fost scoase din biserica, pentru inchinaciune, si moastele Sf. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucurestilor. Aproape doua milioane de romani si-au sarbatorit ieri numele.