Testamentul milionarului din Calarasi, decedat duminica intr-un bizar accident nautic, a declansat un adevarat razboi in sanul familiei. Cu toate ca intr-un document semnat la notariat Gheorghe Naghi a lasat totul sotiei sale, testamentul este constestat de fiul natural al afaceristului, care este hotarat sa atace actul in instanta. Doru Naghi spune ca el este unicul urmas de sange al milionarului.
CANCAN prezinta detalii incredibile despre batalia crunta care se duce pentru averea milionarului Gheorghe Naghi si povestea uluitoare a afaceristului. Testamentul este contestat de unicul copil natural al lui Naghi, care, desi a fost renegat de milionar, isi vrea acum partea de avere. Inainte de a deveni un prosper om de afaceri, „regele mezelurilor” a fost un simplu ospatar. A fost casatorit cu Cornelia si, in timp ce era insurat cu aceasta, s-a indragostit de o colega ospatarita, Sorina. Cu aceasta a avut o relatie care a durat cativa ani, femeia daruindu-i si un copil, pe Tudor Naghi, cunoscut sub numele de Doru, cel care acum isi vrea partea din avere. Intre timp, Cornelia a aflat de relatia extraconjugala a sotului ei, dar a preferat sa nu reactioneze. Dupa ce a infiintat Aldis, Naghi i-a intins amantei o mana de ajutor, angajand-o la firma lui. La scurt timp, in viata lui Naghi a aparut o a treia femeie: Alina, menajera din casa. Vrajit de frumusetea Alinei, afaceristul a decis sa renunte la celelalte doua femei, asa ca a divortat de Cornelia si a rupt relatia cu Sorina. Pentru a-i demonstra Alinei ca o iubeste, Gheorghe Naghi a mers cu ea la Starea Civila si a trecut-o pe Gina, fiica ei dintr-o casnicie anterioara, pe numele lui. Cand Gina si-a incheiat studiile, i-a dat fetei mana libera ca sa se ocupe de afacerile familiei. De-a lungul timpului, de Sorina l-a mai legat doar fiul lor, care a fost crescut de bunicii materni. Apucaturile tanarului l-au determinat insa pe afacerist sa-l renege. Mai exact, Doru era cunoscut drept un mare impatimit de jocuri de noroc. A renuntat la studii in clasa a VIII-a, dupa ce a fost exmatriculat din cauza absentelor. Toate aceste apucaturi ale tanarului Doru Naghi au atras indignarea tatalui natural, care s-a dezis de el si marturisea apropiatilor ca nu vrea sa „sponsorizeze o beizadea”. Acum, cand tatal lui este in cosciug si nu mai poate sa-l puna la punct, Doru isi vrea drepturile. Surse din anturajul acestuia au declarat pentru CANCAN ca Doru a avut si o explicatie pentru intentia lui de a contesta testamentul tatalui sau. „Doru abia s-a insurat si locuieste intr-un apartament modest, cumparat de mama lui. Sotia lui a nascut acum doua saptamani si Doru a zis ca vrea sa puna mana pe averea tatalui lui pentru a-i asigura un viitor copilului abia nascut”, a spus sursa amintita. Luni, in timp ce tatal lui era pe catafalc, iar lumea ii aprindea lumanari la capatai, Doru Naghi avea alte prioritati. Surse din anturajul familiei Naghi au declarat ieri pentru CANCAN ca Doru s-a refugiat cu mai multi prieteni in complexul turistic Albatros, care apartine familiei, si s-au pus pe ciocnit pahare. „Tatal lui e mort, iar el a iesit la distractie cu prietenii”, a comentat un apropiat. Potrivit aceleiasi surse, la un moment dat, Doru s-ar fi ridicat de la masa si ar fi urcat la volanul masinii sale, demarand in tromba, cu muzica la maxim. Tot luni a aflat si Alina Naghi ca sotul ei a murit in accident. Cu toate ca medicii au evitat sa-i spuna adevarul, pentru a o menaja, sotia milionarului a aflat intamplator, de la o ruda care a sunat-o pentru a-i prezenta condoleante. Il plimba prin oras in sicriu cu capac de sticla Gheorghe Naghi va fi inmormantat astazi la Calarasi. Imbracat intr-un costum gri, afaceristul a fost depus intr-un sicriu cu aer conditionat si capac de sticla. Familia a angajat o fanfara din Bucuresti si intentioneaza sa poarte trupul neinsufletit prin intregul oras, pentru ca toti cei care l-au cunoscut pe Naghi sa-si ia ramas bun de la acesta.