Munca angajatilor Biroului Unic al Primariei Sectorului 6 a fost in ultima vreme distractiva. Functionarii s-au amuzat cand au citit petitiile care mai de care mai trasnite ale unor bucuresteni. Unul i-a cerut primarului Cristian Poteras sa-i caute nevasta, altul i-a cerut sa previna sfarsitul lumii. Iar angajatii n-au avut incotro si a trebuit sa raspunda fiecaruia in parte, oricat de aberante erau cererile lor.
De la inceputul anului si pana acum la primaria condusa de edilul Cristian Poteras au venit nu mai putin de 25.500 de petitii. Multe dintre ele au fost extrem de amuzante, autorii avand pretentii absurde.
„Cea mai nostima a fost una venita acum trei saptamani in care un cetatean ii cerea domnului primar sa ii gaseasca o sotie. Ii dadea si insusirile pe care trebuie sa le aiba viitoarea doamna”, ne-a spus razand directorul de Relatii Publice de la Primaria Sectorului 6, Corneliu Cristache. „Domnule primar, cautati-mi nevasta”, asa incepea scrisoarea barbatului. In petitie, acesta a scris ca este licentiat, pensionar, vaduv, fara copii, poseda apartament cu trei camere si i-a transmis primarului „oferta de a da gazduire unei doamne singure”.
Un alt cetatean voia schimbarea orarului de la Patinoarul din Drumul Taberei, altul reclama un medic chirurg cu care nu s-a inteles la pret. O alta cerere care a venit la primarie si a provocat hohote de ras a fost a unui cetatean care ii cerea lui Poteras sa vina si sa schimbe neoanele rosii de la o firma luminoasa si sa puna altele albastre, pentru ca primele il deranjau. In topul ciudateniilor este o petitie in care un bucurestean prevesteste sfarsitul lumii si ii cere edilului sa il salveze. Oricat de ciudata ar fi o solicitare adresata primariei, cineva tot trebuie sa raspunda la ea. „Daca petitiile nu au date de identificare, ele sunt clasate, dar daca au, trebuie sa ii contactez, legea ma obliga”, ne-a mai spus directorul.