Otilia Argentina Negrila, fosta directoare de operatiuni a Credit Europe Bank - filiala Brasov, va petrece inca 30 de zile in arest dupa ce Curtea de Apel i-a respins cererea de a fi cercetata in stare de libertate.
Potrivit procurorilor, Otilia Negrila ar fi deturnat banii din depozitele clientilor in perioada 2005-2008 prin dispozitii de plata catre anumite firme. Din declaratiile procurorilor reiese ca suma deturnata de reteaua din interiorul bancii este mult mai mare decat se vehicula pana acum: adica 7,6 milioane de euro, nu 4, iar numarul deponentilor jefuiti este de trei ori mai mare decat cel cunoscut oficial de Protectia Consumatorului. Directoarea de operatiuni a negat toate acuzatiile si a incercat chiar sa faca pe nebuna, pentru a se scapa de repercusiunile faptelor sale. DIICOT insa a supus-o unei expertize psihiatrice, din care a rezultat ca aceasta a avut discernamant atunci cand a scos banii clientilor din banca. „Banii nu sunt la mine si nici la familia mea. Chiar eu am sesizat auditul bancii, insa nu mi-a fost prezentat niciun fel de rezultat. Practic, nu am cum sa ma apar. Va repet, banii nu sunt la mine. Am 45 de ani si am probleme de sanatate. Va rog, lasati-ma sa stau alaturi de familia mea”, i-a rugat Otilia Negrila pe judecatori, care i-au respins insa cererea.