Directoarea Grădiniţei Flipper din cartierul Cotroceni din Capitală, Ioana Neagu, acuzată că a bătut trei copii, va fi cercetată sub control judiciar, după decizia de joi a magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 5.
Magistraţii nu au acceptat propunerea procurorilor de arestare preventivă a Ioanei Neagu, directoarea grădiniţei Flipper, şi au dispus cercetarea sub control judiciar. Decizia nu este definitivă şi va putea fi contestată la Tribunalul Bucureşti, arată news.ro. La expirarea ordonanţei de reţinere pentru 24 de ore, emisă ieri seară, directoarea urmează însă să fie pusă în libertate.Secţia 17 de Poliţie din Capitală a deschis o anchetă privind-o pe directoarea Grădiniţei Flipper, Ioana Neagu, după ce aceasta a fost acuzată de părinţi că a bătut trei copii pe care îi avea în grijă, unul de şase ani şi doi fraţi în vârstă de un an şi 11 luni şi, respectiv, de cinci ani, iar micuţii au ajuns acasă cu vânătăi.Poliţiştii au ridicat imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din grădiniţă, pe care se vede cum femeia trage de păr un copil şi îl loveşte peste faţă, în timp ce ţipă la el. Mai mult, femeia îl duce pe copil într-un loc ferit, unde se repede asupra lui şi îl bruschează. După minute în şir de tratament traumatizant, copilul urcă scările de-a buşilea şi se duce spre clasă. În alte imagini, suprinse tot pe camerele de supraveghere, de această dată în dormitorul copiilor, se vede cum aceeaşi femeie dă năvală în cameră şi ia, pur şi simplu, pe sus, din pătuţ, doi copii. Îi trage puternic de braţ şi îi dă afară din cameră. Alte imagini o arată pe femeie în timp ce ceartă copiii şi îi trage de haine. Grădiniţa nu era acreditată, nici autorizată de către Ministerul Educaţiei să funcţioneze provizoriu. Directoarea este acuzată în două dosare penale – unul vizează infracţiunea de rele tratamente aplicate minorilor şi altul în domeniul economic, pentru că a derulat fără drept o activitate economică, grădiniţa nefiind autorizată. (Gabriel Niculescu)