Penitenciarul Colibasi a dus la Filarmonica 12 hoti, talhari sau condamnati pentru inselaciune. Acestia au ascultat, timp de doua ore, un concert de muzica clasica si chiar s-au bucurat.
De Ziua Internationala a Muzicii, 12 dintre cei mai harnici detinuti de la Colibasi au fost recompensati cu un concert de muzica de film, dirijat de Sabin Pauta, sustinut la Filarmonica Pitesti. Desi costul unui bilet ajunge la 24 de lei, acestia au beneficiat de gratuitate. Detinutii au fost impresionati si chiar au spus ca pentru ei este o situatie unicat, avand in vedere ca n-ar calca niciodata pragul unei filarmonici, in libertate.