CONTESTATIE. Parintii celor doua fete, Kinga (1) si ai Andrea (2), nu cred nici acum ca s-au spanzurat Neimpacati. Parintii fetelor care s-au sinucis la Cluj au angajat un specialist care sa-l gaseasca pe presupusul asasin Mihai Bacalu Gemenele clujence, Andrea si Kinga Botis, care s-au sinucis, in urma cu exact doua luni pe Dealul Cetatuii, ar fi trebuit sa implineasca luni, 6 august, 25 de ani. In locul pregatirilor pentru aniversare, parintii nemultumiti de ancheta politiei, care arata ca fetele lor si-au luat singure viata, il cauta in stanga si-n dreapta pe un imaginar criminal. Mai mult, tatal a platit cu bani grei un detectiv particular, care are ca sarcina precisa stabilirea cauzelor exacte ale mortii celor doua tinere. Eugen Botis viziteaza, foarte des, garsoniera in care locuiau Andrea si Kinga si a invitat mai multi vecini in casa pentru a le arata cat de ordonate erau acestea. „Mi-a aratat cat de curat tineau fetele in casa, in frigider, si e sigur, bietul om, ca fiicele sale nu aveau de gand sa-si incheie socotelile cu lumea aceasta”, spune o vecina. Parintii nu au de gand, pentru moment, sa vanda garsoniera pe care le-au cumparat-o surorilor, in urma cu doi ani, cand au terminat facultatea. Au luat insa, acasa, toate hainele si lucrurile personale ale fetelor. Nici dosarul oficial nu s-a inchis inca, deoarece legistii sunt extrem de ocupati. Pana acum, se pare ca, s-a descoperit ca una dintre fete ar fi fost virgina si ca ar fi avut un iubit. Pe de alta parte, familia Botis se arata tot mai rar in blocul in care locuiesc, din cartierul Manastur. La numai cateva saptamani dupa tragedie, mama gemenelor a plecat la parintii sai din Satu Mare, ca sa-si revina dupa soc. Vecinii sunt surprinsi ca fratele mai mare al fetelor, Robert, care studiaza in Germania, nu a venit deloc acasa vara aceasta. Potrivit paznicilor din Cimitirul Central, cei doi soti Botis vin de cateva ori pe saptamana la mormantul acestora.