ZARVA. Cateva familii au protestat pe acoperisul unei case din zona viitorului pasaj Basarab Tensiunile au inceput odata cu daramarea unei cladiri din zona strazii Orhideelor. Oamenii care locuiesc in vecinatate se tem ca si locuintele lor vor avea acelasi destin. Daniela Catrina Ieri-dimineata 12 persoane au protestat pe acoperisul unei cladiri din apropierea strazii Orhideelor. Motivul a fost demolarea unei case de pe traseul viitorului pasaj Basarab. Razvratitii care locuiesc in zona s-au temut ca si casa lor va avea aceeasi soarta si vor ramane pe drumuri. Familiile speriate i-au cerut primarului Sorin Oprescu sa vina la fata locului pentru a discuta referitor la soarta locuintei lor. Edilii Capitalei au anuntat, ieri, ca Directia de Inspectie si Control General al Primariei Municipiului Bucuresti va coordona demolarea unui imobil situat pe strada Orhideelor. Potrivit reprezentan?ilor primariei, cladirea demolata se afla in proprietatea municipalitatii, a fost expropriata, iar fostul proprietar a fost despagubit. Consilierii generali ai Capitalei au aprobat marti exproprierile necesare pentru continuarea lucrarilor la pasajul Basarab. Hotararea de consiliu prevede exproprierea a sase case din zona lucrarilor la pasaj, alte 98 fiind deja expropriate. Suma maxima ce ar urma sa le fie platita proprietarilor este de 105 milioane de lei.