Guvernul din Rio de Janeiro a anuntat, in 2008, lansarea unei campanii de securitate in vederea CUPEI MONDIALE 2014, autoritatile ocupand mai multe favele din zona de sud si din cea turistica.
Cu doar cateva luni inainte de inceperea CUPEI MONDIALE 2014, autoritatile din Rio de Janeiro au anuntat ca politia braziliana a ocupat si zona de vest a orasului, una dintre cele mai violente din Brazilia in care doua bande de traficanti de droguri se lupta pentru preluarea controlului.
Insa, potrivit CNN, lucrurile nu sunt chiar asa cum sunt prezentate de autoritati.
Astfel, daca politia a vizat in principal acele cartiere sarace aflate in vecinatatea apropiata a plajelor sau a zonelor turistice, sute de astfel de favele au ramas nesupravegheate, iar traficantii de droguri isi vand marfa in timpul zilei, cu armele la vedere, in apropierea copiilor care merg la scoala.
CUPA MONDIALA 2014
Vanzarile se fac la colturi de strada, pe masute pline de pungi cu marijuana, hasis, cocaina sau crack.
„Cel mai mult se vinde cocaina, care costa cam opt dolari doza”, spune Jorge.
Doza de crack costa in jur de 2 dolari, iar o punguta cu marijuana costa 4 dolari.
Cei mai multi dintre clienti sunt localnici, insa traficantii sustin ca au din ce in ce mai multi clienti din cartierele mai bogate, care au fost nevoiti sa vina aici din cauza prezentei politiei in zonele respective.
CITESTE SI
CUPA MONDIALA 2014 – Proteste in Brazilia inainte de Mondiale! Cele mai impresionante imagini
„Eu m-am nascut in mijlocul traficului de droguri, nu am avut alta alternativa. Daca ar fi sa-mi aleg alta meserie, as fi pompier sau doctor”, marturiseste Jorge, care are 22 de ani, si care vinde droguri cu arma pe umar.
Barbatul crede ca prezenta politiei va inrautati viata in comunitatea lor. Ca urmare a controversatului program vizand securitatea, politia a reusit sa reduca numarul crimelor in cartierele in care au preluat controlul, insa fortele de ordine au fost aspru criticate pentru tacticele aplicate, multi dintre politisti fiind acuzati de crima.
CUPA MONDIALA 2014
Turneul final al Cupei Mondiale se va disputa in perioada 12 iunie – 13 iulie. Multe dintre echipele participante s-au deplasat deja in Brazilia in vederea turneului final.
Sursa: Mediafax