Medicii legisti care le-au autopsiat pe Cristina Verona si pe Elena Parvulescu au descoperit ca fosta jurnalista si-a omorat mama la betie. Aceasta i-ar fi dat batranei in varsta de 77 de ani sa bea foarte mult, pentru a-si implini mai usor funesta intentie.
Potrivit raportului toxicologic intocmit de medicii Institutului Medico-Legal, Cristina Verona (44 de ani) avea in sange o alcoolemie de 0,85 grame la mie, iar mama ei de 2,3 grame la mie, ceea ce demonstreaza ca batrana era aproape de coma alcoolica atunci cand a fost sufocata cu perna de fiica ei. Potrivit unor surse din politie, ultima data cand au fost vazute in viata de catre vecini, femeile se intorceau din oras si pareau destul de ametite. Ajunse acasa, au continuat sa bea, pe o masa fiind gasite doua pahare cu urme de alcool. In plus, s-au descoperit sticle cu bautura atat in camara, cat si in frigider, semn ca in casa fostei jurnaliste se obisnuia sa se consume alcool. Exista ipoteza ca Verona a planificat uciderea mamei sale si a imbatat-o in mod intentionat, ca sa nu poata opune rezistenta. La randul ei, ar fi baut ca sa prinda curaj sa comita omorul si mai apoi sa se sinucida.