Un barbat in varsta de 71 de ani a fost omorat de doua prostituate, care imparteau garsoniera cu el, si de iubitii lor turci. Ucigasii credeau ca batranul ascunde in casa o suma foarte mare de bani obtinuta din vanzarea de alcool contrafacut. In spatele acestui caz aparent banal, se ascunde insa povestea unui om zgarcit si obsedat sexual care a ajuns sa aiba incredere oarba in doua femei de moravuri usoare doar pentru ca acestea il ajutau, la varsta lui, sa-si implineasca fanteziile perverse. "Colonelul" isi aminteste cum s-au derulat evenimentele si ce au marturisit femeile ucigase in timpul audierilor.
In noiembrie 1997, am fost sa facem cercetari intr-o garsoniera situata la etajul sase al unui bloc de pe strada Piatra Craiului. Un om batran, de 71 de ani, fusese gasit mort de catre fiul sau, cu urme de sange in zona gatului. In urma necropsiei a rezultat ca Vasile Dobrin a fost asfixiat. Ranile de la gat erau superficiale, semn ca ucigasii l-au torturat inainte sa-i ia viata. Din primele cercetari, am aflat de la vecini ca barbatul locuia in casa impreuna cu doua fete tinere, despre care banuiala generala era ca sunt prostituate, mai ales ca, uneori, erau vizitate de tot felul de indivizi, unii dintre ei turci sau arabi.
Impreuna cu Nicolae Mitrea, fostul meu coleg de la Serviciul Omoruri, am reusit sa identificam repede autorii, care s-au dovedit a fi patru la numar: doi cetateni turci, Lari Amet, de 26 de ani, si Abu Malek, de 34 de ani, si iubitele lor, romancele Fanica Pascal (18 ani) si Lavinia Stefan (16 ani).
Audierile au scos la iveala o realitate incredibila despre comportamentul sexual deviant al unui pensionar sarit de 70 de ani si despre caracterul unor prostituate care au fost capabile sa planuiasca si sa participe la uciderea unui om pentru doua electrocasnice si o suma de bani nu foarte mare.
Desi avea 71 de ani, Vasile Dobrin era inca un om in putere. Locuia singur si nu avea nevoie de vizite dese din partea unicului sau fiu. Ba mai mult, acesta facea acasa, cu alcool rafinat si arome, diverse bauturi spirtoase pe care le vindea boschetarilor din cartier. Drept urmare, cei doi, tata si fiu, se multumeau sa vorbeasca la telefon si sa-si vada fiecare de viata, in mod absolut separat.
Asa a ajuns batranul sa le cunoasca si sa le aduca in casa pe Fanica si Lavinia, doua prostituate fara niciun capatai. Foarte repede, locuinta lui mos Dobrin s-a transformat intr-un adevarat bordel. Si asta, dupa ce omul a inceput, incet-incet, sa le puna pe fete sa se dezbrace in fata lui si sa le priveasca la dus. Apoi, septuagenarul voyerist le-a permis sa-si aduca in locuinta si clientii.
Aceasta a fost marea lui implinire din punct de vedere sexual! Aproape zilnic, statea ascuns in bucatarie si privea scenele de sex prin crapatura usii intredeschise.
Intre timp, cele doua prostituate au inceput sa iasa cu doi clienti, turcii Lari Amet si Abu Malek. Cei doi straini venisera in Romania in speranta ca isi vor gasi o sursa de venit. Se zbateau intr-o saracie lucie. Atunci, prostituatele au venit cu o idee care ar fi trebuit sa-i scoata, pe toti patru, din impasul financiar. Fetele le-au povestit turcilor ca gazda lor este o persoana extrem de zgarcita, care, pe langa pensie, mai vinde si bautura, fara sa cheltuiasca niciun ban. In mod logic, banii ar fi trebuit sa fie dositi undeva in garsoniera. Ca sa poata sa-i caute in liniste, la sugestia prostituatelor, turcii au hotarat sa-l omoare pe Vasile Dobrin. Mai intai, criminalii l-au torturat pe acesta ca sa spuna unde sunt banii, taind-l cu briceagul in jurul gatului. Dupa ce Dobrin a spus unde-si tinea economiile, l-au strans de gat. Pe langa bani, cei patru au mai luat din garsoniera un casetofon si un televizor color.
Toti patru au primit cate 25 de ani de inchisoare pentru omor calificat si deosebit de grav.