CONTROL. Autoritatile italiene vor face astazi autopsia celor patru victime Dana Arama Patru copii romani au murit arsi in urma unui incendiu izbucnit intr-o tabara de rromi de la periferia orasului Livorno, din centrul Italiei. Incidentul a avut loc in noaptea de vineri spre sambata. Victimele sunt trei baieti si o fetita, dintre care doi surdomuti, cu varste cuprinse intre patru si zece ani. O alta fetita a reusit sa se salveze. Chemati sa stinga un incendiu de maracinis, pompierii italieni au gasit in tabara o cabana din lemn, distrusa de flacari, unde au descoperit trupurile celor patru copii. Autoritatile locale au deschis o ancheta pentru stabilirea cauzei incendiului. Un barbat si o femeie, se pare parintii unora dintre copii, au fost retinuti pentru audieri. Astazi se va efectua autopsia celor patru victime. Primaria din Livorno a decretat doliu public in oras in ziua funeraliilor celor patru copii romani. De asemenea, vor fi suspendate spectacolele si concertele organizate de primarie.