Autorul unui celebru jaf comis impotriva unui valutist din Beius s-a aratat dispus sa se predea in direct la emisiunea CANCAN TV de la Kanal D, incercand sa demonstreze ca o serie de drepturi i-ar fi fost incalcate de catre judecatorii care l-au condamnat la 9 ani de puscarie.
Sandel Craciun (35 de ani), alias Tarzan din Dambovita, este cautat de politia din intreaga tara ca sa fie trimis 9 ani dupa gratii, dupa ce a fost condamnat pentru o talharie comisa la finele anului 2008. Constient ca nu mai are nicio scapare, barbatul care a „usurat” un valutist din Beius de 31.000 de euro a contactat telefonic ziarul CANCAN la cunoscutul numar de pont – 0741.226.226 – si a trimis la redactie mai multe documente pentru a-si sustine varianta. „Am recunoscut fapta, am talharit un valutist, insa am avut parte de un proces injust la Oradea. In primul rand, eu si complicii mei am fost acuzati ca am fi avut un pistol asupra noastra. Anchetatorii n-au putut demonstra niciodata ca pistolul gasit a doua zi dupa talharie a fost al nostru, judecatorii au recunoscut acest lucru si, totusi, in sentinta au mentionat ca l-am fi folosit pentru comiterea faptei. Am cerut in repetate randuri sa-mi fie stramutat dosarul la o alta Curte de Apel, insa de fiecare data am fost refuzat”, a povestit Sandel Craciun. Acesta sustine ca, dupa ce a fost condamnat in prima instanta, a incercat sa-si micsoreze pedeapsa prin orice mijloace. Astfel, anul trecut, el a colaborat cu procurorii Directiei Nationale Anticoruptie pentru a-l demasca pe un politist spagar. L-a atras pe acesta intr-o cursa, iar dupa zile la rand de interceptari telefonice si un flagrant organizat ca la carte, comisarul corupt a fost prins de DNA. „Datorita acelui denunt, precum si a faptului ca am recunoscut fapta din 2008 si am colaborat cu anchetatorii, instanta ar fi trebuit sa-mi acorde circumstante atenuante, precum si reducerea pedepsei la jumatate. Acest lucru nu s-a intamplat. DNA a recunoscut ca am ajutat la prinderea unui politist corupt, a trimis si o adresa catre Curtea de Apel, insa judecatorii au ignorat documentul. Acum stau „pe goana”, fiindca daca ma duc la puscarie nu mai am nicio sansa de a-mi cauta dreptatea. Ma predau in direct, la CANCAN TV. Ma duc singur la procurorul general, pe care vreau sa-l rog sa desemneze un procuror care sa faca lumina in cazul meu si sa beneficiez de drepturile garantate de lege”, a mai adaugat barbatul condamnat la 9 ani de puscarie.