Mii de persoane au vizitat ieri Stadionul National din complexul Lia Manoliu, profitand de faptul ca Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, decretase Ziua Portilor Deschise. Bucurestenii au luat cu asalt arena, astfel incat in fata stadionului s-a format o coada imensa.
Sorin Oprescu a oferit locuitorilor Capitalei ocazia de a vedea cum arata noua constructie si in ce stadiu se afla lucrarile, demersul sau fiind primit cu bratele deschise de bucuresteni. „Ma bucur din suflet ca am putut sa le fac o duminica frumoasa bucurestenilor. Vor mai fi astfel de zile, pe masura ce vom inainta cu lucrarile. Bucurestenii au avut o reactie incredibila la aceasta initiativa si asta inseamna ca n-am gresit”, a declarat primarul general al Capitalei. Potrivit acestuia, lucrarile sunt in grafic, iar stadionul, acum gata in proportie de 90%, va fi inaugurat cat de curand. „Scopul evenimentului este de a lasa bucurestenii sa-si vada investitia, pentru ca este o investitie pe buget local in mare parte, ceea ce inseamna ca aici sunt banii cetateanului”, a adaugat Bogdan Hreapca, director general de investitii-dezvoltare in cadrul Primariei Municipiului Bucuresti.