CAUTARI. Ramasite ale avionului au fost reperate in ocean de catre echipajele de salvare Marina Braziliana a recuperat trupurile a cinci victime din Oceanul Atlantic, unde, saptamana trecuta, s-a prabusit aeronava Air France. Pe langa cele cinci cadavre au mai fost gasite un scaun, o servieta, un bilet de avion, o masca de oxigen si un rucsac cu un laptop. Dana Arama Marina Braziliana a recuperat trupurile a cinci victime si mai multe obiecte identificate ca provenind de la Airbus-ul apartinand companiei Air France care s-a prabusit in Oceanul Atlantic cu 228 de pasageri la bord, printre care si o romanca, Violeta Bajenaru. Primele doua cadavre au fost gasite sambata la 825 de kilometri in largul arhipelagului Fernando de Noronha, situat la 360 de kilometri de coasta braziliana, dupa cinci zile de la accidentul aerian, iar celelalte trei ieri. Printre obiectele recuperate se numara un fotoliu de avion albastru cu numar de serie, de altfel primul obiect gasit, si un bilet la cursa Air France. De asemenea in aceeasi zi au mai fost descoperite o servieta, o masca de oxigen, un rucsac cu un laptop si parti din aripa avionului. La operatiunile de cautare participa o flotila internationala formata din 12 avioane, un elicopter si trei nave ale marinei. Descoperirea cadavrelor si a obiectelor va permite identificarea, cel putin partiala, a cauzei disparitiei misterioase a aeronavei. Autoritatile franceze au refuzat sa dea ca sigura vreuna dintre ipotezele legate de prabusirea Airbusului, recunoscand insa ca o defectiune a senzorilor de viteza ar fi putut duce la o pierdere brusca de altitudine sau dezintegrarea aparatului.
Cineastul iranian Kari Bian este in centrul atentiei dupa ce s-a aflat ca a inregistrat domeniul „flight447.com”, acelasi numar cu cel al cursei franceze, in urma cu doi ani. In lipsa de informatii privind felul in care a avut loc accidentul aviatic, tap ispasitor ar putea fi scos iranianul. „E doar o coincidenta nefericita si chiar sunt socat de tragedia din Atlantic”, s-a aparat el. (D.A.)