LEGAL. Jan Drosu e cersetor cu certificat (medalion) Inedit. Ca sa nu mai fie amendat de politisti, un acordeonist hunedorean si-a scos autorizatie de „creatie artistica” de la Registrul Comertului Maximilian Ganju Jan Drosu e primul cersetor autorizat din Romania. „Domnule, nu e bine spus asa… Eu nu sunt cersetor, sunt liber profesionist”, sustine barbatul de 39 de ani din Petrila, care canta zilnic la acordeon in centrul Petrosaniului ca sa faca rost de bani pentru a-si intretine familia. Jan si-a luat autorizatie in urma cu doi ani. „Inainte cantam mai mult din pasiune, dar politistii nu ma credeau. M-au amendat de mai multe ori pe motiv ca as fi cersetor, desi eu le-am explicat ca nu sunt cersetor, ci acordeonist”, sustine „cantaretul”. Acesta a platit 200 de lei pentru a obtine de la Registrul Comertului un certificat de „creatie artistica si literara”.
Jan a muncit multi ani in constructii. De cersetorie s-a apucat dupa ce s-a simtit inselat si umilit de mai cativa patroni. „Am lucrat in praf si mizerie, iar patronul mi-a dat 7,5 lei. N-am putut sa mai zic nimic pentru ca aproape ca ma si batea. La altul am lucrat doua luni, iar la plata s-a facut ca nu ma cunoaste”, a marturisit hunedoreanul. Cersetoria este pentru el un al doilea job. Mai exact, Jan lucreaza dimineata ca vanzator de ziare in Petrila, iar dupa-amiaza face naveta la Petrosani pentru o „cantare” cu care sa-si rotunjeasca bugetul.