Decadere. Fost olimpic la matematica si fost politist, galateanul Ovidiu Dimitriu a ajuns in strada in urma unor probleme in familie Laura Gurau Ovidiu Dimitriu, fost politist, absolvent al unui colegiu de prestigiu din Galati si al Academiei de Politie, traieste de mai multi ani din cersit. Barbatul, in varsta de numai 35 de ani, fost olimpic la matematica, le vorbeste boschetarilor despre profesorii sai in drept constitutional si penal, Antonie Iorgovan si Viorel Ursu. Viata lui Dimitriu pare rupta din-tr-un roman. Decaderea sa a fost brusca si ireversibila. Barbatul care ar fi putut avea o cariera remarcabila a alunecat pe panta promiscuitatii dupa divortul de sotia sa si moartea tatalui, fost colonel in armata. De suparare, Ovidiu a inceput sa bea, iar alcoolul l-a distrus aproape total. „Eram politist, lucram la „Urmariri”, aveam arma asupra mea, ma ocupam cu aducerea celor care aveau mandate”, a povestit Ovidiu. „In 2000, sotia mea a cerut divortul, iar eu am ramas in locuinta tatalui, pe care a trebuit apoi sa o vand, sa pot achita datoriile la intretinere. Am fost dat afara si din politie, am ramas pe drumuri, fara nici un ajutor. Desi sora mea are o pozitie sociala, este notar public in Galati, de fiecare data mi-a dat doar cativa bani pentru bautura, fara sa-i pese ca dorm in strada”, a mai spus Ovidiu. Fostul politist doarme prin scarile blocurilor, unde noaptea isi intinde cartoanele direct pe cimentul rece. Nu are haine, paturi, mancare, umbla nespalat si cu mintea ravasita de alcool. Din banii pe care-i castiga din cersit, Ovidiu nu se poate abtine si cumpara bautura. „Daca ma trezesc la patru dimineata, imi fac incalzirea cu doi litri de vin. Peste zi, mai cumpar vreo zece litri de vin, iar pana a doua zi mai beau si bere si rachiu?”, a mai spus Ovidiu. Politistii il cunosc foarte bine pe Ovidiu si l-au dus la dezalcoolizare, incercand sa-i gaseasca un adapost. „Acest tanar poate fi recuperat, are nevoie de tratament si de o casa”, ne-a declarat Gheorghe Darjan, director adjunct la Serviciul de Ordine Publica Galati.