Foarte multe romance nu stiu sa se ingrijeasca in perioada cand sunt gravide si nu merg la medic pentru monitorizarea sarcinii. Lipsa de educatie si lipsa informarii fac ca numeroase gravide sa nasca in masina ambulantei.
Printre cele mai frecvente solicitari ale salvarii se numara si nasterea. Pentru ca foarte multe tinere merg la medic tocmai in clipa in care le vine sorocul, unele isi aduc copiii pe lume in masina ambulantei. Abia dupa nastere sunt transportate la maternitate impreuna cu bebelusii lor pentru ingrijirile medicale de rigoare. „Astfel de cazuri sunt frecvente. Avem macar o nastere pe saptamana in salvare.
De exemplu, in noaptea de luni spre marti (n.r. – 16 spre 17 august), o tanara de 20 de ani a nascut un fat mort. Se pare ca femeia nu mai simtea copilul de multe zile, dar nu a mers sub nicio forma la medic. A apelat in ultimul moment la salvare”, spune dr. Cristian Grasu, coordonatorul Serviciului de Ambulanta Bucuresti – Ilfov. Atat medicii, cat si asistentii de pe salvare sunt pregatiti sa intervina si in cazul nasterii.