Dan Florin Tazlauanu si Constantin Ciobotaru, cei doi gimnasti brasoveni care au participat la "Romanii au talent" cu o acrobatie "maini in maini", sunt prieteni de cand aveau patru ani. Gimnasti de performanta in adolescenta, ei si-au prezentat numarul, in ultimii ani, chiar si pe vase de croaziera. Acum, ei spera sa gaseasca de lucru in tara, ca sa nu mai stea plecati de acasa atat de mult.
Dan (cel brunet) s-a nascut in 1985, la Brasov. Are o sora de 14 ani si un frate, Andrei Nicolae, in varsta de 27 de ani, care este artist acrobat de circ. Cum era firesc, fratele sau facea gimnastica de la 6 ani. Intr-o zi, cand avea 4 ani, Dan s-a dus cu mama lui sa il ia pe Andrei de la antrenamente. Acesta ii povestea ca el lucreaza la inele, iar Dan era nedumerit, nu intelegea cum face gimnastica cu niste inele, cum si le pune pe deget? Cand a intrat in sala de antrenament, lui Dan i-a placut atat de mult, incat si-a dorit sa devina si el sportiv de performanta. A inceput si ii placea foarte mult. La un moment dat, insa, a fost nevoit sa renunte, din cauza unor probleme medicale: la 14 ani, doctorii au descoperit ca avea trei vertebre tasate. Nu a mai putut sa practice gimnastica. Si acum toti doctorii au incercat sa il opreasca si chiar l-au sfatuit sa renunte la ceea ce face. Insa Dan marturiseste ca pasiunea lui pentru acest sport este prea mare si nu vrea sa renunte. Isi doreste foarte mult sa faca un spectacol in Romania, dar sansele sunt foarte mici.