ARTISTI. Copiile sunt atat de fidele, incat cu greu iti dai seama ca sunt din ciocolata Inedit. Discurile dulci sunt o delectare pentru papilele gustative, nu pentru auz O firma din Cisnadie, judetul Sibiu, face tablouri, CD-uri si scrisori din ciocolata, pentru cei care cauta un cadou special de Craciun. Societatea este singura producatoare de artizanat din Romania si a ajuns faimoasa si peste hotare dupa ce, anul trecut, a scos pe piata primele inimi de ciocolata poleite cu aur comestibil. Tablourile dulci confectionate la Cisnadie il intruchipeaza pe Mos Craciun, inconjurat de intreaga familie de reni. Potrivit patronului, Florin Balan, panza, rama si chiar suportul sunt pictate in ciocolata amaruie, la dimensiunea de 10 pe 15 cm. Materia prima este ciocolata belgiana Callebaut, iar recomandarea producatorilor este ca tablourile sa fie ferite de caldura. Cei care nu gusta ciocolata neagra pot alege scrisorile din ciocolata alba, acoperite cu o foita rosie, in locul stiloului fiind recomandata folosirea unui lemn de bambus. Pentru melomani, la Cisnadie se fac si CD-uri din ciocolata neagra, cu chipul lui Mos Craciun. (L.N.)