Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reţinut după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, şi-a omorât în bătaie o vecină de 82 de ani, iar apoi a dat foc casei acesteia pentru a-şi şterge urmele.
El spunându-le anchetatorilor că a ucis-o pe femeie pentru a-i lua banii, respectiv 30 de lei, potrivit MEDIAFAX.
Casa femeii de 82 de ani, din localitatea constănţeană Oltina, a ars în 30 noiembrie, pentru stingerea focului intervenind mai multe autospeciale ale pompierilor. După stingerea focului, bătrâna a fost găsită moartă în pat, parţial carbonizată, iar primele date arătau că focul ar fi izbucnit din cauza unei sobe defecte.
Anchetatorii au descoperit însă că femeia avea mai multe echimoze pe faţă, iar în urma necropsiei s-a stabilit că aceasta fusese omorâtă în bătaie, fiind lovită cu corpuri dure.
În urma cercetărilor, anchetatorii au reţinut un suspect – un tânăr de 18 ani, vecin cu victima, care are antecedente penale. El şi-a recunoscut fapta în faţa anchetatorilor şi le-a spus că mobilul faptei a fost furtul, după ce şi-a omorât vecina el furând din locuinţa acesteia 30 de lei. Ulterior, el a dat foc casei femeii pentru a-şi şterge urmele.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie dus în instanţă cu propunerea de arestare preventivă, pentru comiterea omor calificat, tâlhărie şi distrugere.
R.O.