Dupa ce a obtinut un incredibil loc doi la cea mai dura competitie de adventure din lume, romanul Toma Coconea a ajuns celebru in toata lumea, fiind elogiat de presa din strainatate.
Trailer – Toma Coconea at Red Bull X-Alps 2011: Unfinished Business from Mihnea de Vries on Vimeo.
El a reusit sa parcurga peste 1000 km pe jos si a zburat cu parapanta peste 800 km, fiind desemnat vicecampion, in urma elvetianului Christian Maurer, castigatorul competitiei atat in 2009, cat si in 2011.
Peste 150 de ore de mers pe jos si peste 25 de ore petrecute in zbor, deasupra Alpilor, cinci perechi de pantofi sport – toate acestea nu au fost niste sacrificii pentru Toma. De o ambitie incredibila, romanul detine si recordul competitiei la mers pe jos, in ultima zi reusind sa alerge cu o medie de 11 km/h!
Dupa toate acestea, lui Tomi i se va dedica un film care va fi scos pe DVD pe 10 octombrie. Pana atunci, un trailer al filmului, realizat in cel mai pur stil hollywoodian este disponibil pe site-ul sportivului. „Intr-o lume de zapada si granit, in inaltimi unde gheata nu se topeste niciodata, ce masinarie ar fi mai buna decat o parapanta care nu lasa urme in aceste teritorii frumoase si uitate de lume? Inepuizabilul roman s-a intors!
Va zbura, va urca si va cuceri in cea mai dura aventura! Rezistenta lui este uimitoare! Acest om nu cunoaste ce inseamna durerea! Un om, o dorinta: Toma Coconea la RedBull X-Alps 2011. O treaba neterminata”, spune voiceover-ul filmului, cu un ton care aminteste de filmele cu Bruce Willis sau Jean Claude van Damme. Toma va lansa un film spectaculos, filmul aventurilor sale care l-au dus pe Alpi, dar si in inimile a sute de mii de romani, care l-au urmarit cu sufletul la gura in cursa pe care a terminat-o la Monaco.