TRADITIE. In foile cepei e scris daca va fi sau nu seceta Avertizati. Ninsorile abundente de la inceputul acestui an, ce surprind autoritatile, nu sunt o noutate pentru romanii care tin la traditie si s-au pregatit din timp Razvan Mateescu Batranii satelor stiu de la mosii si stramosii lor ca atunci cand la inceputul lunii decembrie este ger, asa va fi inca zece saptamani dupa aceea. Un alt indiciu este porcul din ograda. Daca acesta umbla cu paiul in gura inainte de asomare, vesteste o iarna geroasa, care, la randul ei, prevede un an imbelsugat. Totodata, daca ramurile copacilor se pastreaza incarcate cu zapada e semn ca vor fi muguri putini la primavara. Daca latra cainii la luna, va fi ger mare. Lucru bun, pentru ca o luna ianuarie geroasa e semn sigur ca recoltele vor fi bogate. Atentie insa! Gerul uscat inseamna o luna iunie secetoasa, iar daca va ninge, atunci luna iunie va fi ploioasa. Pana si in pieptul de pasare, curcan, gaina sau alta inaripata, servit pe masa de Revelion, se poate „citi” viitorul apropiat. Un piept gras inseamna un an nou fericit, in timp ce unul slab nu aduce vesti bune. Iepurii si gastele salbatice, care se apropie de sate in aceasta perioada, prevestesc in continuare o iarna geroasa si dificila. Locuitorii din Valea Muresului au o metoda infailibila de a „ghici” cum va fi vremea in fiecare luna de aici incolo. In cap de an, ei studiaza „calendarul cepei”. Aceasta metoda straveche a fost verificata si anul trecut, fara sa dea gres. Procedura e simpla: se ia o ceapa rosie, mare, se taie pe jumatate si se desfac pe rand foile care arata ca niste cupe subtiri. Se insemneaza cu o cruce una dintre ele, de la care se socotesc lunile anului. Se asaza, apoi, in sens orar. Un barbat din casa va pune in fiecare, cu o lingurita, aceeasi cantitate de sare. Foile se lasa pana a doua zi intr-un loc ferit de privirile curiosilor, dupa care, tot un barbat, de preferinta cel mai varstnic din casa, consulta rezultatul. In functie de cantitatea de apa prezenta in fiecare foaie se va sti daca luna respectiva va fi plina de precipitatii sau secetoasa.