DESTIN. Eric Rossmann a murit, marti, dupa ce avionul pe care-l pilota a cazut pe camp NOROCOS. Fostul actionar de la Dinamo a fost la un pas de moarte in 2001 Straniu. Vladimir Cohn, predecesorul directorului mort ieri intr-un accident aviatic, a scapat ca prin minune in 2001, dupa ce avionul in care se afla a ratat aterizarea Claudiu Sandu Accidentul aviatic de acum doua zile, de la Suceava, in urma caruia a murit directorul general adjunct al combinatului de celuloza si hartie din localitate, a scos la iveala un alt eveniment petrecut in urma cu aproape sapte ani. Atunci, Vladimir Cohn, fost director al societatii Ambro si fost asociat la clubul de fotbal „Dinamo” Bucuresti, a trecut printr-un incident aproape similiar, scapand, insa, cu viata. In cursul anului 2001, Cohn era la bordul unui avion care a aterizat fortat cu cateva sute de metri inainte de pista aeroportului „Stefan cel Mare” din Suceava. Aparatul de zbor cu cinci locuri, Cessna Jet 525, era fabricat in SUA. In urma impactului cu solul, trenul de aterizare s-a rupt, iar avionul a rulat aproximativ 100 de metri pe „burta”. Din fericire, nu au fost inregistrate victime in randul celor care se aflau in avion. Nu acelasi noroc l-a avut Eric Rossmann. Acesta a murit, marti, dupa ce s-a prabusit cu aparatul de zbor pe care il pilota, pe o aratura din apropierea satului Siminicea. Rossmann obtinuse brevetul de zbor in vara anului 2007 si isi cumparase avionul in care a murit la sfarsitul anului cu aproximativ 60.000 de euro. Ieri, medicii legisti au efectuat necropsia cadavrului lui Eric Rossmann (cetatean francez), corpul neinsufletit al acestuia urmand a fi inmormantat in Franta.