Banatul dovedeste inca o data ca e fruncea: intr-un local din Timisoara se bea bere cu galeata! Barul a fost luat cu asalt inca de la deschidere, in cateva zile peste o mie de persoane i-au calcat pragul ca sa vada minunea: galeata de 10 litri de bere, din care fiecare "luptator" se serveste apoi cu polonicul.
Pentru cei care vor sa bea si altceva decat bere, localul ofera votca, servita la halba, precum si vin, adus la mese in vaze de flori. Chelnerii sunt barbati in toata puterea, caci e greu sa te plimbi cu atatia litri de alcool printre mese. Proprietarului i-a venit ideea servirii nonconformiste dupa un sondaj facut printre studentii din Timisoara. Rezultatul? Cantitatea conteaza! Drept urmare, patronul ofera bautura cu toptanul la preturi variate. Astfel, o vaza de un litru, umpluta cu vin, costa 15 lei, iar galeata de bere, de pana la 10 litri, costa maximum 90 de lei, in functie de marca ceruta. Consumatorii se pot servi cu polonicul sau pot bea direct din galeata. De fapt, proprietarul vrea ca fiecare client sa uite de inhibitii. Numele localului a fost inspirat din celebra serie de comedie „Porky’s”, unde cei care au trecut pragul barului cu acelasi nume au avut parte de distractie garantata, au cantat, au baut pana la epuizare, apoi au cazut sub mese, unde au si dormit.