Barbatul in varsta de 38 de ani din judetul Timis care a fost retinut dupa ce si-ar fi violat in mod repetat fiica in varsta de 17 ani va fi cercetat in stare de libertate, in urma deciziei de luni dupa-amiaza a Judecatoriei Timisoara.
Purtatorul de cuvant al Politiei Timis, Andreea Cinteza, a declarat corespondentului MEDIAFAX ca magistratii Judecatoriei Timisoara au decis, luni dupa-amiaza, cercetarea in stare de libertate a barbatului de 38 de ani retinut sub acuzatia de viol si incest, fiind suspectat ca, in perioada septembrie-noiembrie 2011, a intretinut in mod repetat relatii sexuale sub constrangere cu fiica lui in varsta de 17 ani.
Decizia magistratilor nu a fost atacata de procurori.
Barbatul a fost retinut de procurori pentru 24 de ore, fiind suspectat ca si-a violat in mod repetat fiica in varsta de 17 ani.
Purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Timis, Madalina Mezdrea, declara luni ca barbatul din localitatea Beregsau Mare a fost reclamat, duminica, la politie, de sora sa, care l-a surprins intretinand relatii sexuale sub constrangere cu fiica lui de 17 ani.
Potrivit sursei citate, politistii care au mers la locul indicat l-au prins pe barbat, iar ulterior procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara au emis pe numele acestuia o ordonanta de retinere pentru 24 de ore, sub acuzatia de viol si incest.
Anchetatorii au stabilit ca barbatul a intretinut, in perioada septembrie – noiembrie 2011, in mod repetat, relatii sexuale prin constrangere cu fiica lui.
Mezdrea afirma ca sotia barbatului nu era acasa in perioada producerii violurilor, ea lucrand in Italia.
Fiica barbatului a fost dusa la Institutul de Medicina Legala pentru prelevarea de probe.