Pasionat de motoare, masini, vanatoare sau obiecte de arta, omul de afaceri Liviu Brailoiu, fostul prefect al judetului Constanta, nu sta deloc rau nici la capitolul bani. El detinea in 2008 cinci milioane de euro la purtator, bani pe care in prezent nu ii mai are.
Liviu Brailoiu este o figura cunoscuta pe litoralul romanesc, are reputatia unui mare cuceritor, iar printre pasiunile sale se numara motoarele si masinile puternice. Nici talentul de a face bani nu este de neglijat in ceea ce-l priveste. Fostul prefect specifica in declaratia de avere din 2008 ca detine cinci milioane de euro la purtator, insa averea lui este mult mai consistenta. Are actiuni la unul dintre complexurile turistice de pe litoral, estimand, in urma cu ceva ani, ca valoarea acestora este de 40 de milioane de euro. In plus, Brailoiu detine impresionante colectii de ceasuri, arme de vanatoare, bijuterii si obiecte de arta. „Nu mai am in prezent cele cinci milioane de euro, am investit banii in diverse afaceri. Am muncit din greu, imi merge bine, nu pot sa ma plang. Insa nu banii sunt totul, pentru ca trebuie sa te mai si distrezi, altfel viata nu are farmec”, a declarat Liviu Brailoiu pentru CANCAN. Fostul prefect are si mai multe motociclete a caror valoare depaseste 200.000 de euro. „Sunt innebunit dupa motoare. Nu se poate compara cu nimic senzatia pe care o am cand merg cu motocicleta. Nici chiar cu vanatoarea, aceasta fiind o alta pasiune de-a mea”, a mai spus Brailoiu. Omul de afaceri este burlac si are reputatia unui mare cuceritor. „M-am obisnuit asa si, deocamdata, imi este bine. Sunt inca tanar si nu pot sa refuz o femeie frumoasa”, a mai declarat Brailoiu.