Dupa ce a fost parasit de familie, Sergiu Bahaian este pe cale sa ramana si fara aparator. Avocatul sau a declarat ieri ca este posibil sa abandoneze acest caz daca exista probe ca Bahaian ar fi comandat comiterea crimelor.
„Daca intr-adevar exista probe ca Sergiu Bahaian a comandat moartea cuiva, eu ma retrag din dosar. Sunt credincios si nu pot fi aparatorul cuiva care a luat viata semenilor”, a declarat avocatul Alexandru Pantea. Sergiu Bahaian a fost transportat ieri din arestul IPJ Ialomita la DIICOT Constanta pentru a-i fi adusa la cunostinta invinuirea de instigare la omor. Daca atunci cand a fost arestat Bahaian era pus la patru ace, ieri arata neingrijit, parand ca a imbatranit brusc, cu cel putin zece ani.