AGLOMERATIE. Desi nu a fost inca inaugurat, la Centrul Speranta majoritatea locurilor au fost ocupate SANSA. Cine prinde un loc la azil se poate considera norocos Pline ochi. Ca sa se elibereze un loc, trebuie sa astepti sa moara cineva Alina Andrei, Alexandra Nastase Daca aveti un bunic sau un parinte bolnav, care necesita ingrijire de specialitate si vreti sa-l internati intr-un azil de batrani, sunt slabe sanse. Autoritatile locale se dovedesc neputincioase in fata unei probleme care nu are rezolvare de foarte multi ani. Centrele care se afla in administrarea statului sunt arhipline, iar numarul cererilor depaseste cu mult capacitatea caminelor. Ba mai mult decat atat, lista de asteptare este lunga, in conditiile in care eliberarea unui loc in azil se face numai in cazul decesului unei persoane. Regula este ca varstnicii sa aiba domiciliul in sectorul de care apartine centrul respectiv. Se mai fac si exceptii, dar, in acest caz, batranul trebuie sa plateasca mult mai multi bani decat in mod normal. in prezent, in Bucuresti exista cinci camine de batrani si sase centre de ingrijire si asistare. Astfel, o persoana varstnica din Sectorul 1 care solicita un loc in azilele Straulesti sau Odai trebuie sa se inarmeze cu foarte multa rabdare. „Avem zece locuri libere in cele doua centre, care vor fi ocupate, insa, in perioada urmatoare, de persoane care beneficiaza in prezent de ingrijiri medicale la domiciliu”, ne-a declarat Danut Ion Fleaca, director in cadrul Directiei de Asistenta Sociala, din sectorul 1. „La Centrul de Ingrijire si Asistenta „CASA MAX”, care se afla in administrarea Primariei Sectorului 3, exista in momentul de fata, patru locuri libere pentru barbati, in conditiile in care 50 de persoane se afla pe lista de asteptare”, ne-a spus Florin Vasile, director general in cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului din Primaria Sectorului 3. La nivelul celorlalte primarii exista cel mult un centru de ingrijire si asistenta, Primaria Sectorului 5 fiind singura care nu dispune de azil. Exista, insa, si centre de lux, ca, de exemplu, Centrul Speranta, care urmeaza sa fie inaugurat de Primaria Sectorului 2. Aici, pentru un pat intr-o camera single, trebuie sa platiti 1.800 de lei, iar pentru un loc intr-o camera dubla, 1.600 de lei. Cel mai ieftin pat costa 1.300 de lei si se afla intr-o camera cu patru locuri. Cu toate ca preturile sunt exagerate, dosarele pentru internare au fost deja depuse. O alta varianta, dar si mai costisitoare, sunt azilele private. Sumele cerute sunt, insa, de-a dreptul fabuloase pentru majoritatea pensionarilor din Romania: 1.000 de euro pe luna.