In intervalul 20 noiembrie orele 06:00 - 21 noiembrie, orele 12:00, in Carpatii Orientali si Meridionali si in zonele deluroase aferente vor predomina ninsorile si local se va depune un strat de zapada.
In Moldova va ploua abundent in cursul zilei de joi, 20 noiembrie cand local se vor inregistra cantitati de precipitatii care vor depasi 25 de litri pe metru patrat si izolat 40-50 de litri pe mentru patrat. Apoi precipitatiile vor deveni mixte si vor slabi in intensitate.
Vantul va prezenta intensificari temporare in cea mai mare parte a tarii, dar cu viteze mai mari in regiunile estice unde vor fi rafale de peste 55 km/h, iar pe crestele montane va sufla cu 70-80 km/h, viscolind temporar ninsoarea.
Avertizarea cod galben de ploi si ninsori a fost emisa de catre Administratia Nationala de Meteorologie si este valabila in intervalul joi, 20 noiembrie orele 06:00 – vineri, 21 noiembrie, orele 12:00.
COD GALBEN: Inundatii in tara 20-21 noiembrie 2014
Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor a emis o avertizare de inundatii, miercuri, 19 noiembrie 2014.
FENOMENELE VIZATE: Cresteri de debite si niveluri pe unele rauri din bazinele hidrografice mentionate, cu posibile depasiri ale COTELOR DE ATENTIE.
BAZINE HIDROGRAFICE AFECTATE: Barlad, afluentii Prutului si afluentii mici ai Siretului inferior.
MOMENTUL PRODUCERII FENOMENELOR VIZATE: 20.11.2014 ora 06:00 – 21.11.2014 ora 18:00
Avand în vedere situatia hidrometeorologica actuala si prognoza meteorologica pentru urmatoarele 48 de ore, se pot produce cresteri de debite si niveluri pe unele rauri din bazinele hidrografice mentionate, dupa cum urmeaza:
COD GALBEN
– Pe raurile din bazinele hidrografice: Jijia (bazin superior si mijlociu) si afluentii sai –judetele Botosani si Iasi, Bahlui superior (judetele Botosani si Iasi), afluentii mici ai Prutului din judetele Vaslui si Galati, Barlad superior si afluentii sai (judetele Bacau, Iasi, Vaslui si Galati) si afluentii mici ai Siretului inferior (judetul Galati).
In functie de evolutia fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice. Se impune urmarirea evolutiei situatiei hidrometeorologice, în conformitate cu „Regulamentul privind gestionarea situatiilor de urgenta generate de inundatii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la constructii hidrotehnice, poluari accidentale pe cursurile de apa si poluari marine în zona costiera”.
Se mentioneaza ca fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenti de grad inferior ai acestor rauri.
Avertizarea de inundatii este valabila in intervalul 20 noiembrie, orele 06.00 – 21 noiembrie, orele 18.00.
R.O.