Show-ul aviatic Aeromania din Mamaia i-a tinut pe turisti cu ochii atintiti pe cer pentru a urmari spectacolul oferit de cei mai buni piloti de acrobatie.
Pilotul italian Francesco Fornabaio, aflat pentru prima data in Romania, a deschis a doua zi a show-ului. Si cand toti credeau ca el a oferit suficiente senzatii tari, pe cer si-a facut aparitia rusoaica Svetlana Kapanina. Ea a fost vedeta acestui spectacol si favorita publicului, fiind singura femeie pilot care are la activ sase titluri mondiale la acrobatii aeriene. Blonda are 41 de ani, doi copii si spune ca, initial, s-a apucat de parasutism. Ulterior a descoperit pilotajul si a fost „dragoste la prima vedere”. Privirile turistilor s-au indreptat si spre pilotul Jurgis Kairys. Maestru in acrobatie freestyle, el a lasat la plecare o inima pe cer, in semn de apreciere fata de public.