In sfarsit, o veste buna data de meteorologi! Nu mai putin de zece judete din estul si din sud-estul Romaniei ies marti dimineata de sub atentionarea de cod galben de ninsori si viscol.
Este vorba despre judetele Iasi, Vaslui, Vrancea, Galati, Buzau, Braila, Tulcea, Constanta, Ialomita si Calarasi.
Iar vestile bune continua, circulatia fiind redeschisa pe autostrada A2, tronsonul Lehliu – Fetesti. Cu toate acestea, exista in continuare inchise 20 de drumuri nationale, din cauza vremii, potrivit Centrului Infotrafic.
Drumurile naţionale pe care circulatia este oprita sunt: DN2B Buzău – Galaţi; DN22 Râmnicu Sărat (judeţul Buzău) – Babadag ( judeţul Tulcea); DN 23 Focşani – Măicăneşti (judeţul Vrancea); DN21 Brăila – Slobozia (judeţul Ialomiţa); DN2N Bogza – Dumbrăveni (judeţul Vrancea); DN23B Măicăneşti – Ciorăşti (judeţul Vrancea); DN23A Gologanu – Mărtineşti (judeţul Vrancea); DN24 Tişiţa (judeţul Vrancea); DN24D Tuluceşti – Vârlezi (judeţul Galaţi); DN21A Bărăganu (judeţul Brăila) – Ţăndărei (judeţul Ialomiţa); DN11A Podu Turcului (judeţul Bacău) – Bârlad (judeţul Vaslui); DN22D Horia (judeţul Constanţa); DN22E I.C.Brătianu (judeţul Tulcea); DN22F Izvoarele – Nalbant (judeţul Tulcea); DN22A Cataloi (judeţul Tulcea) – Saraiu (judeţul Constanţa); DN24A Huşi – Murgeni (judeţul Vaslui); DN24B Huşi – Albiţa (judeţul Vaslui); DN25 Tecuci – Şendreni (judeţul Galaţi); DN2F Bacău – Ivăneşti (judeţul Vaslui); DN67C Novaci – Rânca (judeţul Gorj).
De asemenea, traficul este în continuare oprit pe DN5 Bucureşti – Giurgiu, în zona localităţii giurgiuvene Călugăreni, în urma accidentului în care au fost implicate un tir şi o cisternă încărcată cu propan. Ruta ocolitoare pentru sensul Giurgiu – Bucureşti este DN5B – DN6, iar pentru Bucureşti – Giurgiu, DN5 – DJ412A – DN6.
B.P