PAGUBA. Angajatii de la Supercom au distrus autoturismul in incercarea de a-l urca pe platforma pentru a-l duce la garajele societatii Neindemanare. Reprezentantii firmei care incercau sa ridice autovehiculul parcat neregulamentar l-au scapat din chingi in timpul manevrei O soferita care a stationat in apropierea magazinului Bucur Obor, intr-o zona interzisa, s-a trezit cu masina grav avariata de cei platiti sa ridice autoturismul parcat neregulamentar. Incidentul s-a produs, ieri, dupa-amiaza, in jurul orei 13.00. Reprezentantii Supercom, care asigura si curatenia in sectorul 2, au vrut sa ridice masina, marca Ford, pentru a o transporta in garajele societatii. Manevra a fost, insa, un esec total. In incercarea de a-l urca pe platforma, angajatii firmei au dat pur si simplu de pamant cu autoturismul, care a scapat din chingi. Persoanele care au fost martore la aceasta intamplare au ramas cu gura cascata. „Cei de la Supercom au venit cu patru masini pentru a ridica si alte autoturisme. In momentul in care au vrut sa aseze pe platforma Ford-ul, au pus chingile gresit, iar masina a alunecat. Cand au ridicat-o a doua oara, era sa cada din nou si sa avarieze inca o masina, o Dacie Break”, ne-a declarat Sorin Dobre, unul dintre cei care au asistat la toata scena. Cand a fost anuntata de reprezentantii politiei ce s-a intamplat cu masina sa, proprietarei nu i-a venit sa creada. Femeia, care achizitionase recent vehiculul, in leasing, a fost chemata astazi la sediul firmei Supercom pentru a discuta modalitatile prin care ar putea fi despagubita. (A.N.)