Libertatea a avut pretul ei pentru cele doua surori care coordonau reteaua de prostituate de lux. Andreea Marta si sora ei, Maria Lungu, trebuie sa respecte o serie de interdictii pe parcursul anchetei in derulare, in caz contrar risca sa ajunga inapoi dupa gratii. Judecatorii le-au impus sa nu ia legatura, in niciun fel, una cu cealalta.
Andreea Marta a parasit luni seara arestul Politiei Capitalei si a fost urmata, la cateva minute, si de sora ei, Maria Lungu, apoi de taximetristul care se ocupa cu transportul fetelor la destinatiile unde aveau loc partidele de sex contracost, Valentin Panait. Mai presus de procedurile standard, politistii au avut grija ca, in ultimele momente petrecute in incinta arestului, surorile Marta si Lungu sa nu incalce dispozitiile instantei Curtii de Apel Bucuresti, care, cu doua ore inainte, le-a inlocuit arestarea preventiva cu interdictia de a nu parasi localitatea. Este vorba despre masurile complementare dispuse si in aceasta situatie, potrivit deciziei Curtii de Apel Bucuresti, precum obligativitatea persoanelor cercetate in libertate de a-si anunta schimbarea domiciliului, a locului de munca, dar mai ales interdictia de a lua legatura, prin orice fel de mijloace, cu ceilalti inculpati din dosar. Intamplarea face ca doua dintre persoanele cercetate sa fie surori, care de acum nu mai pot nici macar sa se auda la telefon. In motivarea sentintei de arestare preventiva dispusa de tribunal, judecatorii au aratat ca surorile vorbeau zilnic, de mai multe ori, ce fete sa trimita clientilor cu dare de mana, in functie de calitatile lor fizice. Prima zi de libertate, ocupata Andreea Marta si-a petrecut prima zi de libertate incercand sa rezolve problemele pe care nu le-a putut aborda din spatele gratiilor. Matroana de lux a plecat din apartamentul ei in zori si a revenit seara, adusa de acelasi sofer misterios care a preluat-o, in tromba, din fata arestului. Sotia disparutului Codrut Marta avea in mana un vraf de acte, afisandu-se intr-o tinuta lejera.