Generos. Fotbalistul i-a daruit impresarei un ceas Pasha de la Cartier de 5.000 de euro si ultimul model de telefon mobil Alina Benciu, Adrian Artene Dragostea dintre impresara Ana Maria Prodan si fotbalistul Allemaniei Aachen, Laurentiu Reghecampf, se sudeaza de la o zi la alta. Dupa ce ea s-a despartit oficial de fostul baschetbalist Tibi Dumitrescu, cu care are doua fetite, acum si Laurentiu urmeaza sa introduca actele de divort. „N-am inceput inca procedurile de divort, dar este doar o chestiune de timp. Problemele din casnicia mea au aparut inainte sa o intalnesc pe Ana Maria, de fapt sa o reintalnesc, pentru ca noi ne cunosteam de 10 ani”, a marturisit Laurentiu Reghecampf pentru CANCAN. El ne-a povestit ca s-a revazut in urma cu cateva saptamani cu Ana Maria in Germania. „Am ajutat-o sa-si comande mobila pentru noua casa pe care si-a cumparat-o la Snagov. Atunci am aflat ca si ea a divortat si asa ne-am apropiat, iar acum suntem impreuna. S-a scris ca am stabilit deja sa ne casatorim, insa nu este adevarat!”, a adaugat fotbalistul.
De altfel, si Ana Maria Prodan sustine ca, pana la o eventuala casatorie, mai sunt multe lucruri de lamurit: „Eu am doua fetite, iar Laurentiu un baiat cu sotia lui. Avem responsabilitati si nu ne putem lasa luati de val. Eu trebuie sa-mi fac ordine in viata, pentru ca s-au intamplat atat de multe, intr-un timp foarte scurt”. Reporterii CANCAN au aflat ca, de cand sunt impreuna, Reghecampf si-a coplesit practic iubita cu cadouri. I-a cumparat un ceas Pasha de la Cartier, al carui pret este in jur de 5.000 de euro, dar si un telefon mobil de ultima generatie. Problema lor este insa distanta care ii separata. Reghecampf joaca in Germania, unde mai are doi ani de contract, si este hotarat ca, la finalul carierei, sa se stabileasca acolo. In ce-o priveste pe Ana Maria, aceasta ne-a declarat ca este, deocamdata, este „prea legata de Romania”: „In tara, am firma de impresariat, am doua emisiuni TV, alte afaceri si nu pot pleca. Dar, daca ne vom iubi suficient, vom trece peste toate!” Distanta nu este acum singura problema pentru Laurentiu. Culmea ironiei, desi iubita lui este impresara mai multor fotbalisti, el nu are un agent care sa-i reprezinte interesele. „A rupt recent contractul cu impresarul lui, iar cu mine n-a semnat inca. Dar, probabil, o va face!”, ne-a mai declarat Ana Maria Prodan.