Prezenta la un eveniment caritabil organizat de fundatia Mai Mult Verde, Elena Udrea a vorbit cu reporterii Cancan.ro despre cateva aspecte din copilaria ei. Dat fiind faptul ca evenimentul a avut loc la un centru de plasament pentru copii, ministrul Dezvoltarii si Turismului a rememorat cateva lucruri din copilaria sa. In ciuda tuturor lipsurilor deja cunoscute din acea perioada, se pare totusi ca adolescenta Elena Udrea se distra de minune in copilarie.
„O copilarie in perioada de glorie din epoca Ceausescu, atunci cand incepusera cozile, dar imi aduc aminte ca ne distram. Mergeam la cozile acelea nesfarsite cu o seara inainte, era amuzant pentru noi atunci, sigur pentru adulti era mai trist, dar noi ne distram. Ne jucam foarte mult, stateam foarte mult afara, nu exista internet, nu ne rapea timpul, televiziunea era 2 ore pe zi, deci nici la televizor nu ne uitam, nu exista Realitatea, nu exista Antena, deci aveam o viata fericita.
Pe vremea aceea nu aveai unde sa vezi Pepsi, unde sa vezi Cola, daca ajungeau citricele, gen portocalele, bananele, le luau parintii si le puneau pe sifonier, ciocolata se gasea foarte greu. Copiii de astazi nici nu-si pot imagina ce vremuri am trait, dar o luam ca atare si aveam alte bucurii, pe care copiii de astazi nu le mai au”, ne-a spus Elena Udrea.