"Teroristul numarul unu al Romaniei", Omar Hayssam, a fost dat in judecata de propria sotie, care cere in instanta incredintarea copiilor. Desi se pare ca cei doi traiesc impreuna in Siria, dupa eliberarea acestuia, femeia incearca sa obtina oficial documentele cu privire la minori pentru a-i putea trece granita in orice moment, fara acordul sirianului.
Actiunea a fost introdusa pe 31 mai la Judecatoria Sectorului 2, aceasta fiind redactata de catre cumnata Adelei, avocata Elena Omar. Este vorba de o cerere simpla in care reclamanta nu solicita nici macar pensie de intretinere pentru minori. „Este mai mult un proces formal. Actele nu a fost depuse de catre clienta mea, deoarece este plecata in strainatate. Este vorba de custodia minorilor, cinci sau sase, nu mai tin minte exact, ca sunt multi, o parte dintre ei au devenit intre timp majori. In mare parte este vorba de faptul ca Adela nu poate trece granita impreuna cu copiii decat cu acordul lui Omar Hayssam. Noi nu am cerut pensie de intretinere in document”, ne-a declarat Elena Omar. Primul termen al procesului a fost stabilit pentru 29 iunie. Adela Omar a parasit teritoriul Romaniei impreuna cu sapte dintre copiii sai in luna iunie a anului 2007, dupa ce magistratii au decis ca acestia o pot face doar cu acordul mamei lor, adica fara o declaratie legalizata a lui Omar Hayssam, dat in urmarire internationala pentru terorism. Sirianul a fost condamnat la 20 de ani de inchisoare, fiind gasit vinovat de rapirea jurnalistilor romani in Irak, la 3 ani de inchisoare cu executare pentru bancruta frauduloasa in dosarul „Foresta Nehoiu” si la 16 ani de inchisoare in dosarul Volvo. Omar Hayssam a fugit din Romania in vara lui 2006, dupa ce a fost eliberat din inchisoare pe motive medicale. A fost imediat arestat in Siria pentru infractiuni legate de siguranta statului si eliberat dupa patru ani de detentie.