Două persoane au murit şi o a treia a ajuns la spital, sâmbătă, după ce maşina în care se aflau a pătruns pe contrasens, pe DN13 A, între localităţile harghitene Lupeni şi Corund, şi a intrat în coliziune cu un autocar
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că un şofer de 71 de ani din comuna Ditrău conducea un autoturism pe DN 13 A, dinspre Corund către Odorheiu Secuiesc, iar într-o curbă la dreapta, situată în afara comunei Lupeni, a pătruns pe contrasens şi s-a ciocnit cu un autocar, condus din sens opus de un bărbat de 45 de ani, din comuna Lueta.
În urma impactului, autoturismul a fost prins între autocar şi parapetul de pe acostamentul drumului şi doi pasageri – o femeie din comuna Praid şi un bărbat din municipiul Gheorgheni, ambii în vârstă de 69 de ani – au murit.
Şoferul autoturismului, rănit grav, a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, unde se află internat cu multiple fracturi.
În momentul producerii accidentului, în autocar nu se afla nicio persoană, maşina fiind goală, în retragere spre garaj.
În urma accidentului, circulaţia a fost blocată aproximativ un sfert de oră pe DN 13 A, după care traficul s-a desfăşurat, timp de o oră, pe un singur sens de mers, alternativ, dirijat de poliţiştii rutieri.
A.P