Un timisorean este mai bogat cu zece mii de euro, dupa ce o pensionara a aruncat la un tomberon o poseta cu bani. Femeia luase din casa si sacul cu gunoi si, in loc sa scape doar de el, a lasat in tomberon si geanta cu valuta.
Pensionara, fost cadru universitar, urma sa puna la posta cei zece mii de euro, dupa ce fiul ei din Canada o sunase sa i-i trimita urgent. Banii erau expediati de acesta de-a lungul timpului si acum avea nevoie de ei. Femeia nu a stat pe ganduri si a plecat sa-i depuna la primul oficiu. La iesirea din casa, insa, si-a amintit ca trebuie sa arunce si gunoiul. A luat sacul cu gunoi si geanta si, cand a ajuns in fata blocului, grabita fiind sa ajunga la taxi, a aruncat tot ce a avut in mana. „Cand am ajuns de la serviciu, am vazut-o pe vecina plangand si in pragul unei depresii. Am intrebat-o ce s-a intamplat si mi-a spus ca a aruncat la pubela zece mii de euro in acelasi timp cu punga cu gunoi. A spus ca s-a urcat imediat in taxi si, dupa cinci minute, si-a dat seama ca nu mai are banii. Cand s-a intors, a gasit doar geanta cu acte, fara euro”, a declarat un vecin al femeii. Batrana a ajuns la politie dupa circa cinci ore. Ea banuieste ca banii au fost luati de un om al strazii care isi facea veacul prin zona. Barbatul a fost luat la intrebari de politisti, dar a spus ca nu i-a luat el. Oamenii legii nu au demarat nicio ancheta, mai ales ca exista si varianta ca batrana sa fi mintit. Am gasit-o pe vecina plangand si in pragul depresiei.