Geologul Ticu Lacatusu si alpinistul Cornel Coman vor incerca ceea ce niciun cercetator roman nu a mai facut pana acum. Cei doi vor traversa calota glaciara a Groenlandei pe schiuri, fara sprijin din exterior, pe o ruta care are aproape 600 de kilometri.
Pe langa premiera romaneasca, exploratorii vor sa marcheze si una mondiala: vor urca pe un varf virgin din Groenlanda. Ticu Lacatusu si Cornel Coman vor avea de carat aproape 400 de kg de echipament, din care 50 sunt alimentele. Timp de 40 de zile, cei doi temerari vor manca doar hrana deshidratata, achizitionata special din Germania, pe care o foloseste si armata americana. Mai mult, cei doi vor fi obligati ca tot gunoiul pe care il produc in Groenlanda sa il pastreze si sa il aduca inapoi in Europa. Lacatusu este renumit pentru expeditiile sale indraznete. El este casatorit cu Irina Pacurariu, prezentatoare TV la Antena 3, iar impreuna au doua fetite.