AMBITIE. Anghel Rababoc vrea, cu orice pret, sa ramana primar in Stefanesti-Ilfov Ajutor. Renegat de PSD, Anghel Rababoc va fi sustinut de partidul lui Becali in campania electorala Malina Pana Fostul pesedist Rababoc, angajat in cursa pentru primaria din Stefanesti-Ilfov din partea PNG, „arunca” in campania electorala, spun sursele noastre, trei milioane de euro. Nu e vorba despre afise, spectacole sau alte investitii, ci pur si simplu banii ar urma sa ajunga „cash” la localnicii din Stefanesti. Cate 1.000 de euro pentru 3.000 de cetateni votanti, din totalul de 4.500, insemnand populatia comunei. Primar de ani de zile in comuna Stefanesti de Ilfov, Anghel Rababoc a primit o lovitura grea de la colegii de partid. Pentru prima oara in ultimii ani, organizatia PSD Ilfov condusa de Gabi Oprea, nu l-a mai nominalizat pe Rababoc drept candidat pentru functia de primar. „Propulsat” de partid a fost tocmai actualul viceprimar din Stefanesti, Aurel Parvu. Suparat ca a pierdut sprijinul partidului, Rababoc nu numai ca nu a vrut sa asiste la aceasta umilinta, ba a si luat o decizie brusca si definitiva. Este cunoscuta relatia apropiata dintre Anghel Rababoc si presedintele PNG, Gigi Becali. Numele lor au fost asociate, in special, in scandalul schimbului de terenuri dintre Becali si Armata, intelegeri parafate de Dumitru Cioflina, seful Marelui Stat Major, general al Armatei si cumnatul lui Rababoc. Asadar, o data renegat de partidul caruia i-a slujit ani de zile, Rababoc s-a adresat latifundiarului din Pipera pentru sprijinul PNG, urmand a intra in cursa pentru primarie sustinut de partidul lui Becali. Sursele noastre au afirmat ca primarul Rababoc si-a pus deja la cale strategia pentru campanie, „schema” sigura pentru fotoliul de primar. 1.000 de euro pentru un vot favorabil. Data fiind populatia comunei, de aproape 5.000 de suflete, „la sigur” ar putea merge impartind „pomana electorala” la 3.000 de cetateni. Respectiv 3.000.000 de euro pentru fotoliul de primar. Contactat de CANCAN, primarul Rababoc a precizat ca isi va sustine campania electorala din fonduri proprii, dar si cu oarecare sprijin de la PNG si ca, in niciun caz nu exista un asemenea plan si nici asemenea suma. „Nici vorba de asa ceva”, a intarit primarul din Stefanesti.
Printre cei care aspira la titlul de consilier la Primaria din Stefanesti se numara si celebrul manelist Adrian Minune. Presedintele PSD Ilfov, Gabriel Oprea, a declarat ca interpretul este din Stefanesti, ca reprezinta „un reper” pentru aceasta localitate si ca este apreciat de locuitori. De altfel, Adrian-Copilul Minune a cantat, sambata, la lansarea candidatilor PSD pentru alegerile locale din judetul Ilfov.