Copiii aveau varste cuprinse intre 13 si 15 ani. Ei au fost descoperiti de inspectorii teritoriali de munca Vaslui dupa ce au prestat munci agricole in mod ilegal.
Administratorul unei societati comerciale din judetul Vaslui va raspunde penal in fata autoritatilor statului dupa ce a folosit la culesul fructelor dintr-o ferma pomicola 19 copii.
Ilegalitatea a fost descoperita de Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Vaslui in documentele prezentate lunar de catre firmele care folosesc zilieri in desfasurarea unor activitati, identificarea minorilor fiind facuta dupa codul numeric personal.
„Odata identificati cei 19 minori, angajatorul a fost instiintat sa se prezinte la sediul ITM Vaslui, lucru care nu s-a intamplat. In consecinta, actele de control au fost intocmite in lipsa, iar pentru nerespectarea conditiilor legale de varsta privind activitatea zilierilor va fi inaintata adresa organelor de urmarire penala in vederea efectuarii cercetarilor in acest caz”, a declarat inspectorul sef adjunct al ITM Vaslui, Adina Harabagiu, pentru MEDIAFAX.