Taxele usturatoare platite firmelor care ridica masinile parcate neregulamentar s-ar putea diminua. Asta dupa ce Horia Scarlat, consilier general in Primaria Capitalei, a depus, ieri, un proiect de hotarare care prevede ca suma platita pentru recuperarea masinii sa nu depaseasca 150 de lei.
„Intrucat pana in prezent nu exista votata in Consiliul General al Municipiului Bucuresti o strategie de asigurare a locurilor de parcare pentru cetatenii orasului si nu exista locuri de parcare amenajate pentru mai mult de 20% din detinatorii de autoturisme, consider ca masura extrema de a ridica autoturismele este total ilegala, imorala si neconstitutionala”, ne-a spus Scarlat. Proiectul sau, care mai prevede ca in tot Bucurestiul sa opereze o singura societate de ridicari masini, va fi supus votului consilierilor generali in urmatoarea sedinta de consiliu.