Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a anunţat miercuri, la finalul şedinţei de guvern, că 12 răniţi în incidentele violente din Ucraina vor fi trataţi în spitalele Floreasca, Bagdasar, Universitar, Elias din Bucureşti.
Guvernul României a decis, la solicitarea ambasadei ţării noatsre la Kiev, să trimită un avion militar în capitala Ucrainei pentru a prelua 12 răniţi în urma manifestaţiilor violente din Euro Maidan, pentru a fi trataţi în spitale din Bucureşti, a anunţat secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat, citat de Mediafax.
„La solicitarea părţii ucrainene, care s-a primit prin ambasada noastră la Kiev şi prin MAE, prin care ni s-a solicitat a analiza posibilitatea de a prelua un număr de răniţi pentru a fi trataţi în România, domnul ministrul Oprea a înaintat spre Guvern solicitarea de a aproba o misiune umanitară efectuată cu sprijinul MAE şi în cooperare cu MApN şi cu Ministerul Sănătăţii, prin care să fie aduşi în ţară 12 răniţi din Ucraina care urmează să fie identificaţi cu sprijinul echipelor medicale care vor fi trimise plus a autorităţilor ucrainene, care urmează să fie trataţi în spitalele Ministerului Sănătăţii din România”, a precizat Raed Arafat, în cadrul briefingului de presă ce a urmat şedinţei de guvern.
Decizia a fost luată în şedinţa de miercuri a Guvernului. Arafat a precizat că un grup de lucru interministerial se va întruni joi în vederea planificării acestei misiuni umanitare, care va fi executată apoi în 24-48 ore.
Un avion militar, cu un echipaj SMURD la bord, se va deplasa la Kiev unde va identifica şi prelua răniţii care pot fi trataţi în România. Potrivit lui Arafat, în funcţie de patologia constatată, răniţii ar putea fi îngrijiţi la unităţi medicale precum Spitalul de Urgenţă Floreasca, Spitalul Bagdasar, Spitalul Universitar sau Spitalul Elias.
C.V.