Problemele s-au tinut lant, in ultimii ani, la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” din Capitala, implicat acum in cel mai mare scandal de frauda la Bac. Nu doar directorii de acum au ajuns in fata autoritatilor pentru coruptie, ci si fosta conducere.
In urma cu 12 ani, fostul secretar al liceului, Ion Dumitrescu, s-a spanzurat dupa ce politia a intrat pe fir intr-un caz de fals si uz de fals.
Mai exact, potrivit presei, el ar fi eliberat adeverinte false de absolvire unor persoane care nu urmasera cursurile Liceului Bolintineanu. El ar fi falsificat inclusiv semnatura directorului, iar apoi a fost destituit din functie. Cateva luni mai tarziu, s-a sinucis intr-o camera de hotel din Constanta. Avea 48 de ani.
Despre acest caz ne-a povestit si un fost elev al liceului, in promotia 2002, stabilit acum in Spania. “Tot timpul spaga a fost la putere la liceu. Mie, spre exemplu, mi s-au cerut 500 de dolari in momentul in care au aflat ca tatal meu este muncitor in Israel, gandindu-se ca ma scald in bani”, a declarat, sub protectia anonimatului, barbatul. Acesta sustine ca situatia a fost semnalata Politiei, insa ancheta n-a avut vreo urmare.
Potrivit barbatului, fostul secretar a fost unul dintre angajatii privilegiati ai liceului.
“Fostul secretar, Dumitrescu, s-a spanzurat dupa ce a fost anchetat pentru coruptie. Se imbogatise din spagi. El era capul mafiei atunci, desi director era Stancu, si adjunct Lungulete, ca si acum. Puteai sa inveti oricat, nu treceai pana nu plateau. Se uitau la sfarsitul catalogului ca sa vada ce ocupatii aveau parintii, si nu scapai“, ne-a mai povestit fostul absolvent al Liceului Dimitrie Bolintineanu.
M.A/C.D.