Considerat unul dintre cei mai controversaţi fotbalişti ai actualei generaţii, Gabriel Tamaş nu se dezminte. Dovadă stă maşina lui de fiţe, care costă o adevărată avere, dar şi numărul de înmatriculare ales.
Poreclit „(Imbă)Tamaş” după numeroasele episoade bahice al caror protagonist a fost de-a lungul anilor, fundaşul s-a întors la Steaua în această iarnă, după ce fusese dat afară astă-vară, în timpul ciudatului mandat al lui Mirel Rădoi pe banca roş-albaştrilor. Şi, astfel, revenit în lotul lui Laurenţiu Reghecampf, „tricolorul” cu pedigri britanic pune serios osul atat pentru forma personală, cât şi pentru câştigarea celui ce poate deveni al 27-lea trofeu de campioni din vitrina steliştilor.
Dovadă stau imaginile realizate, miercuri, de paparazzii CANCAN.RO – site-ul numărul 1 din România -, fotografii în care Gabi apare imediat după antrenamente, întorcându-se acasă la volanul maşinii sale de fiţe. Este vorba despre un Mercedes G-Class, a cărui preţ este estimat undeva în jurul sumei de 110.000 de euro. O adevărată avere, dacă ţinem cont de salariul lunar pe care Tamaş îl câştigă la Steaua!
Şi mai interesant este numărul de înmatriculare ales de fotbalist: „SET„. O plăcuţă ciudată, despre care apropiaţii lui Gabi spun că vine de la „SETE„. Asta, bineînţeles, dacă ţinem cont de hobby-urile bahice ale sportivului născut în Braşov.
Salariu de 1.000 €/lună!
Potrivit spuselor lui Gigi Becali, fundaşul câştigă doar 1.000 de euro pe lună la Steaua. Un salariu puţin spus infim, de 10 sau chiar de 20 sau 30 de ori mai mic decât colegii lui. „Îi dau 1.000 de euro pe lună. Pe el nu-l interesează banii! Vrea să demonstreze! 6 luni ia 1.000 de euro pe lună, pe urmă o sumă mai mare. Bonusul îl are exact ca ceilalţi jucători, nu mai mare, dar numai dacă joacă 50% din meciuri. Nu-l interesează banii, vrea doar să demonstreze!„, a spus patronul grupării campioane.
B.P