Fostul preşedinte al Republicii Federale Germane (RFG) Richard von Weizsäcker, considerat una dintre marile figuri morale ale Germaniei după război, a decedat la vârsta de 94 de ani, a anunţat sâmbătă preşedinţia germană.
Weizsäcker, membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului Angela Merkel, a jucat un rol major în modul în care Germania şi-a gestionat trecutul nazist afirmând pentru prima dată că 8 mai 1945 a fost ziua „eliberării” şi nu a capitulării ţării sale.
Fostul politician, care a fost preşedinte în perioada 1984-1994 în timpul lui Helmut Kohl, a fost „un martor al acestui secol”, a considerat actualul preşedinte, Joachim Gauck, citat într-un comunicat. „Pierdem un mare om şi un om de stat excepţional”, a adăugat el.
Fiul a unui diplomat ale cărui activităţi în timpul celui de-al III-lea Reich i-au adus o condamnare în procesul de la Nuremberg împotriva oficialilor nazişti, el a acţionat pentru ca germanii să îşi asume trecutul. El a conferit funcţiei de preşedinte, în cea mai mare parte onorifică, o dimensiune morală importantă.
L.L