Criminalul grec Konstantinos Passaris, supranumit “Fiara din Balcani”, condamnat pe viata pentru dublul asasinat din 2001 petrecut la o casa de schimb valutar, spune ca nu intelege lucrurile pe care le fac unii detinuti.
Passaris, care se afla de aproape 14 ani dupa gratii, traieste in post si rugaciune, si ii cere iertare lui Dumnezeu pentru pacatele sale. Criminalul grec spune ca nu ii intelege pe detinutii care incearca sa-si puna capat zilelor, desi admite ca viata din inchisoare nu este deloc usoara. “Spune ca rezista dupa gratii datorita lui Dumnezeu. Se roaga mult, citeste carti de religie si nu prea socializeaza cu ceilalti detinuti. Passaris afirma ca nu ii intelege pe cei care incearca sa se sinucida, si asta pentru ca viata trebuie traita in orice circumstante”, au declarat sursele noastre.
Potrivit acestora, “Fiara din Balcani” nu ar incerca vreodata sa faca acest gest extrem. “Spune ca este pacat mare, ca trebuie sa te caiesti pentru pacatele pe care le ai, si nu sa renunti la lupta. Crede in asta”, au mai precizat aceleasi surse.
Vizitat de o inalta fata bisericeasca
Passaris, care a fost vizitat de cateva ori in inchisoare de arhimandritul grec Raptopoulos Georgios Gervasios, pare sa regrete faptele comise in trecut, si spera ca intr-o zi va ajunge sa imbrace rasa de calugar. El se trezeste dimineata devreme si citeste Utrenia, cateva ore mai tarziu Paraclisul, seara Vecernia, iar noaptea termina cu Pavecernita mica.
Konstantinos Passaris posteste miercurea si vinerea,. Temutul criminal si-a facut si planuri pentru momentul in care va parasi inchisoarea, sperand ca, la un moment dat, sa fie eliberat conditionat. Vrea sa devina calugar pe muntele Athos, dorind astfel sa-si aline sufletul apasat de trecutul sangeros pe care l-a avut.
CITESTE SI…Incredibilul motiv pentru care Konstantinos Passaris a comis in 2001 crimele
CITESTE SI..Passaris are meniu vegetarian
A impuscat doi oameni
Konstantinos Passaris a fost arestat in 2001, fiind acuzat ca a impuscat cu sange rece doi angajati ai unei case de schimb valutar din Capitala. Grecul s-a dus in fata ghiseului si, dupa ce a ucis paznicul si casierul, a plecat cu aproximativ jumatate de miliard de lei vechi. Dupa ce a fost prins, s-a stabilit ca Passaris nu se afla la primele crime, el fiind cautat si in Grecia, acolo unde evadase din inchisoare si omorase mai multi politisti. (B.G.)