Fascinanta poveste a unui cuplu casatorit de 70 de ani. El a fost in Garda Regala si a infiintat Clubul Dinamo, ea l-a respectat!

“Ne-am cunoscut in gara la Craiova. In mai putin de doi ani dupa ce ne-am intalnit, ne-am casatorit. Eu aveam 17 ani, abia terminasem liceul, el avea 27 si era in Regimentul 2 Vanatori Garda Regina Elisabeta. Acum locuim langa Gara de Nord“, asa incepe povestea doamna Cilea, o femeie frumoasa care nu-si arata cei 87 de ani.

Are ochii albastri sinceri, calzi. Este fin aranjata, iar stresul vietii pare ca a ocolit-o.

S-au cunoscut in gara la Craiova in 1940. Ea era de-acolo si sotul din Ocnele Mari judetul Valcea. El era in armata regala in Bucuresti. Statea mai tot timpul in preajma regelui Mihai I, la Cotroceni.

“A venit in delegatie la Calafat, si in Craiova a trebuit sa schimbe trenul. Conducand o matusa de-a mea la gara, eram si eu acolo. Nu stiu ce i s-a parut lui. Am stat putin de vorba. Era razboi si trenurile veneau foarte greu, va dati seama. Atunci mi-a cerut adresa, ca asa era atunci, nu existau telefoane la toate casele si restul de mijloace de comunicare cum e astazi. El a plecat, matusa a plecat si eu m-am dus acasa. Eu nu am dat importanta, nici nu am anuntat acasa. Ca sa primesc dupa cateva luni o scrisoare, i-am raspuns bineinteles. Si dupa un an a venit la noi acasa unde m-a si cerut in casatorie”, intinereste cu fiecare cuvant pe care il povesteste cu drag femeia.

De pe canapea, fostul locotenent, veteran de razboi si fost angajat pentru 20 de ani la Primaria Sectorului 1, face pe alocuri completari care nu fac decat sa sublinieze spusele femeii cu care a trait peste 70 de ani.

“Dragoste la prima vedere!” o spune batranul de 97 de ani cu un ton usor ridicat. Are vocea groasa, puternica. Anii multi de armata i-au format o autoritate care niciodata nu o sa-i dispara. Are un secol de intelepciune si asta se vede.

“A venit la noi in casa si i-a spus tatalui meu: am venit sa va iau fata. Trebuia facuta zestrea cum era pe-atunci, el a spus ca nu-l intereseaza decat fata. A doua oara cand a venit s-a aranjat deja cununia si in 1942 de 14 februarie a fost nunta. Ulterior, am venit in Bucuresti unde ne aflam si astazi. Eu am 87 de ani, sotul are 97 si sase luni. El isi pune intotdeauna si lunile, ca sunt traite”, glumeste doamna Cilea.

“Cand s-a schimbat regimul, Gheorghe Cilea sotul meu a avut totusi noroc. A fost pe front, este veteran. Dupa ce s-a schimbat regimul regal si..”, se opreste brusc femeia. “Am trecut la comunism”, o completeaza sotul de parca inca sunt in primul an dupa ce s-au cunoscut.

Sotii Cilea fac tot timpul asa. Se completeaza. N-ai zice ca sunt casatoriti de trei sferturi de secol.

Maria Cilea continua: “fostul lui comandant a trecut in noul regim si i-a spus sotului meu sa faca acelasi lucru. In 1960 a fost pensionat din armata cu drept de munca si s-a angajat ca civil la Primaria Sectorului 1 la Grivita Rosie. Acolo a fost foarte bine, a lucrat 20 de ani acolo”.

“Cand am venit dupa front am defilat pe sub Arcul de Triumf, eu am fost portdrapelul regimentului. Eu am dus drapelul“, mai completeaza barbatul.

Ca o adevarata enciclopedie umana, interviul cu Gheorghe Cilea si sotia lui ar putea sa dureze zile si nimeni nu s-ar plictisi. Cu atat mai mult cu cat viata celor doi este povestita cu atata dragoste de femeia care l-a iubit atat de mult.

“Au fost si perioade mai grele, cum a fost cea cand se ocupa de Clubul Sportiv Dinamo. Maiorul Serban si sotul meu, care era pe atunci locotonent. Ei au fost primii care au infiintat Clubul Sportiv Dinamo. Pleca noaptea si venea dimineata, abia ne vedeam. Dar eu am inteles. Trebuia sa plece cu fotbalistii. Trebuia sa se ocupe de ei, de mancarea lor sa le dea ciocolata”, mai povesteste sotia fostului angajat in Garda Regala.

Explicatia casniciei lor de peste 70 de ani este simpla: rabdarea, intelegerea.

Intrebati care este secretul iubirii lor raspunsurile au venit aproape instantaneu: “ne-am inteles de tineri, am avut liniste sufleteasca, avem pe fiica noastra care e profesoara”, explica doamna Cilea.

De aceeasi parere este si sotul: intelegerea si respectul reciproc.

“In timpul razboiului am stat cu fetita la Craiova. Dar cand s-au intors de pe front sigur ca mi-a povestit. Cum dormeau pe jos cu capul pe bolovani, cum beau apa din copita calului. El a fost cu transmisia, era telefonist. A fost distanta destul de mare si a fost greu. A avut noroc ca s-a accidentat si s-a intors in tara, iar pana s-a facut bine s-a terminat si razboiul. A fost decorat pe front. Iar cat a fost civil ne vedeam mai rar, dar in armata venea noaptea cand eu cu fetita dormeam si pleca dimineata cand eu cu fetita dormeam. Ne mai vedeam duminica pe la pranz. De aia va spun ca intelegerea a fost foarte mare, eu am inteles serviciile lui, el si-a vazut de treaba asa cum trebuie peste tot. El a avut foarte multe decoratii chiar si dupa razboi pentru ca tot timpul a fost prezent. Eu am inteles acest lucru si in casa nu au fost discutii”, se confeseaza femeia de 87 de ani.

“Copiii mei tot timpul ne spun sa avem grija unul de altul, sigur ca si iubirea lor ne-a tinut mereu impreuna si puternici. Ne suna tot timpul, fiica mea vine de doua ori pe an. Chiar astazi am primit un telefon de la nepoata mea, pe care am crescut-o pana la 16 ani. Ea e medic si acum era in Tenerife in concediu. De-acolo m-a sunat sa ne zica sa avem grija sa nu ne fie frig si asa mai departe”, mai povesteste ea.

Reteta Succesului in casatorie

Maria Cilea: daca este intelegere, sa nu intervina nimeni in viata nimanui, sa nu caute sau daca li se intample sa nu dea ocazie in casa sa fie discordie. Ca mai vine mai tarziu acasa, ca a baut un sprit cu un prieten, asta se admite intr-o casnicie de durata, dar nu mai mult. Fara batai, fara certuri, fara insulte, la noi in casa niciodata nu a fost asa ceva. Eu i-am spus sotului de la inceput. Respectul e pe primul loc. Ne spunem buna ziua, sarut mana pentru masa, ca un copil. El este foarte respectuos. Cum te simti, cum ai dormit si asa mai departe.

Gheorghe Cilea: in primul rand rabdare; si multa intelegere, sa o iei cu incetul.

(Ionut Ungureanu)