Ciprian Ogarca a castigat trofeul "MasterChef" si marele premiu de 50.000 de euro. El a furat secretele bucatariei de la tatal sau, cel care gatea acasa.
Ciprian s-a nascut in Craiova, intr-o familie numeroasa cu cinci frati. Are 24 de ani si este agent de asigurari, iar inainte de a incepe facultatea a plecat in Italia pentru a munci, sperand astfel sa isi poata ajuta familia. Dupa 3 luni a revenit in tara, afland ca a fost acceptat la facultate.Mai tarziu, viata i s-a schimbat radical din cauza unui accident de masina, in urma caruia a stat imobilizat la pat doua luni.
Pasiunea pentru bucatarie a lui Ciprian a aparut inca din copilarie. Acasa, tatal sau era cel care gatea si reusea mereu sa stranga toata familia in jurul mesei. De la el a furat noul Masterchef toate secretele de baza ale bucatariei.
Adora pieptul de rata
Ciprian si-a cucerit iubita cu tagliatele cu somon si sofran, fiind primul preparat pe care i l-a gatit. Preparatul sau favorit este piept de rata cu cuscus, stafide si ananas cu sos de soia.
„Ambtia de a-mi depasi limitele m-a adus la acest show. MasterChef pentru mine este cea mai mare provocare si merg pe premisa ca daca nu incerc totul in viata, nu am de unde sa stiu daca pierd chiar esentialul„, a declarat Ciprian la inceputul competitiei.
Chiar daca a fost eliminat dupa proba cu numarul doi, Tudor a castigat un curs gastronomic din partea Staropramen, iar Odette a castigat o saptamana de experiente gastronomice inedite si cursuri de gastronomie italiana la celebra Academie Barilla din Parma, Italia, cursuri la care va lua parte si Ciprian.